Am promis să vin cu unele explicații referitoare la termeni și formulări mai puțin familiare cititorilor care nu au sau nu au avut contact direct cu aviația sportivă. Voi încerca să explic acei termeni pe care i-am folosit deja în articolele postate, dar aștept întrebări cu privire și la alte subiecte. Am amintit, ieri, termenul …
Soarele, prin radiațiile emise, reprezintă principala sursă de căldură pentru Pământ. Din tot spectrul de radiații emise de către Soare, responsabile pentru efectul de încălzire sunt radiațiile din domeniul infraroșu, radiații cu o lungime de undă mai mare decât lumina vizibilă. Aerul, datorită proprietăților sale fizice, nu este capabil să absoarbă decât o cantitate mică …
Azi a fost genul acela de zi de zbor care te face sa îți pară rău că se termină. Cu mulți sportivi la zbor, cu vreme numai bună, cu zbor mult și cu o mare mulțumire la sfârșitul zilei când tragi linie și vezi rezultatele. Două tentative de zbor de durată de 5 ore aproape …



