Le spun mereu elevilor că zborul, pe lângă bucuria pe care ți-o oferă, te poate pune de multe ori în situații neobișnuite, unele la limită. Pentru a nu fi surprinși de astfel de situații, le spun mereu să aibă aprins „beculețul roșu”. Este o formulare care mi s-a părut potrivită pentru a ilustra necesitatea de …
Dacă vă întrebaţi de ce a apărut acest blog… La decizia de a-mi construi un blog a contribuit, într-o foarte mare măsură, sugestia fiicei mele de a încerca să le împărtăşesc pasionaţilor de zbor câte ceva din experienţa acumulată de-a lungul carierei mele în domeniu. Odată hotărârea luată, am redescoperit plăcerea de a scrie, iar …
Sursă foto: Gabriel Drăgan Cursurile teoretice și perioada până în primăvara următoare au trecut pe nesimțite. Asimilam cunoștințe noi, aerodinamică, avioane, navigație aeriană, meteorologie. Pe zi ce trecea, mi se clarificau în minte o mulțime de întrebări, puse și nepuse. Cu fiecare oră de specialitate parcursă, ajungeam să înțeleg principiile care stau la baza zborului, …
Am stat să mă gândesc dacă să public și aceste gânduri sau să le păstrez doar pentru mine. Știu și eu, poate nu sunt singurul care vede lucrurile din perspectiva aceasta. Am întâlnit, de-a lungul timpului, oameni (o parte chiar din branșă) care zâmbeau oarecum îngăduitor când le spuneam că zbor pentru că, pur și …
La întoarcerea din vacanță, decizia mea era luată. Fără nicio îndoială, urma să devin pilot, să pot trăi în fiecare zi ceea ce trăisem în cele două zboruri făcute împreună cu părinții mei. I-am spus tatălui meu că asta îmi doresc să fac. Probabil că s-a amuzat în sinea lui, aveam doar 15 ani, îmi …
Prima mea experiență aviatică a avut loc în vara lui 1976, când tatăl meu a venit cu ideea să renunțăm la tren și să plecăm în concediu cu avionul. Și-a dorit mereu să încercăm lucruri noi. Zis și făcut! Ne-am îmbarcat la Sibiu, într-un AN-24 al Tarom, cu destinația București. Până am ajuns la aproximativ …