GPS reprezintă prescurtarea din limba Engleză pentru Global Positioning System – Sistem de Pozitionare Globală și se bazează, în principiu, pe utilizarea unui sistem de sateliți pentru localizarea cu mare exactitate a poziției a unui obiect (receptor) la sol și în aer. Pentru ca acest sistem să funcționeze cu precizie, sunt necesari cel puțin patru sateliți și un receptor, principiul de funcționare, într-un mod simplist, bazându-se pe măsurarea cu mare exactitate a distanței între sateliți și receptor.
La ora actuală, receptoarele GPS sunt extrem de răspândite și populare în rândul piloților. Fac referire aici la receptoarele individuale, care pot fi ușor procurate de către utilizatori.
Cele mai apreciate sunt sistemele moving map, care afișează traiectoria urmată de aeronavă, împreună cu alte informații utile (viteza la sol, capul de zbor, drumul urmat, diverse estime de timp, calcul de carburanți, etc.) suprapuse peste o hartă a terenului survolat. Sunt dispozitive extrem de ușor de folosit, motiv pentru care au și fost adoptate de către un număr mare de piloți pentru efectuarea zborurilor pe rută.
Nu mi-am propus să tratez în detaliu modul de funcționare al sistemului GPS, putem discuta mai aprofundat acest subiect într-o postare ulterioară. Ce doresc să subliniez aici este faptul că se manifestă mai mult sau mai puțin tendința de a ne “abandona” acestui mijloc de navigație, fără a mai arăta atenția cuvenită sistemelor clasice de navigație “la vedere“. Tendința de care vorbeam are o oarecare explicație, dacă avem în vedere prețurile în general decente ale respectivelor aparate dar, mai ales, dacă luăm în considerare comoditatea oferită și ușurința utilizării acestora.
De ce insist pe însușirea temeinică a metodelor clasice de navigație la vedere și mă refer în special la metoda navigației observate? (Prin definiție, metoda navigației observate constituie un ansamblu de proceduri ce asigură urmarea unui traiect de zbor și determinarea poziției avionului prin compararea reperelor terestre cu cele de pe hartă.)
Pentru că este o metodă simplă, care se folosește doar de hartă, un cronometru și de busolă sau compasul de aviație. Probabilitatea ca un compas de aviație să se defecteze este extrem de mică, aproape imposibilă, datorită simplității sale constructive. Aceste aparate devin inutilizabile, în proporție covârșitoare, din cauza vechimii. Daca stăm, însă, să ne gândim la complexitatea sistemului GPS…
A nu se crede că intenționez sa subminez în vreun fel calitățile și avantajele acestui mijloc de navigație. Să nu uităm că o majoritate uriașă a aeronavelor de transport utilizează sistemul de care vorbim, iar evenimente de zbor provocate de nefuncționarea sau funcționarea defectuoasă a acestuia sunt nesemnificative. Vorbim în acest caz de aparatură certificată a fi utilizată la bordul aeronavelor. În același timp, să nu comparăm fiabilitatea sistemelor de navigație certificate cu sistemele GPS portabile.
În concluzie, sunt de părere că, pe lângă un aparat GPS la bordul aeronavei pe care o pilotați, un compas de aviație, un cronometru si o hartă de navigație VFR, acompaniate de o fișă de navigație bine întocmită, vă vor fi de un real folos, evident cu condiția însușirii la un nivel corespunzător a metodei de navigație observată.
Despre metoda navigației observate vom vorbi într-un articol viitor.