Am promis să vin cu unele explicații referitoare la termeni și formulări mai puțin familiare cititorilor care nu au sau nu au avut contact direct cu aviația sportivă. Voi încerca să explic acei termeni pe care i-am folosit deja în articolele postate, dar aștept întrebări cu privire și la alte subiecte.
Am amintit, ieri, termenul de “mosor”, cu referire la modul în care am decolat la unul dintre zboruri. Termenul complet este de “automosor”, și se referă la un utilaj folosit de piloții planoriști pentru lansarea planoarelor la zbor. În principiu, este vorba despre un troliu, având de regulă doi tamburi cu cablu metalic, cu o lungime între 1000 și 1500 de metri. Automosorul se amplasează la capătul opus al locului de decolare, iar cablul se întinde pe teren până la panor.
Capătul dinspre planor este prevăzut cu un dispozitiv care permite clanșarea (atașarea) sa de fuselajul planorului. Tamburii mosorului sunt acționați (individual) de un motor cu ardere internă, care îi antrenează în mișcare de rotație, permițând “bobinarea” cu mare viteză a cablului de remorcaj pe tambur. În felul acesta, se imprimă viteza necesară decolării și a menținerii în pantă de urcare a planorului, după care cablul este detașat de la planor și acesta ramâne în zbor liber.
Prin comparație cu remorcajul de avion, cel cu automosorul este mult mai rapid și mai economic, fiind ideal în faza de pregătire inițială a piloților de planor.
O altă referire a fost cea la urcarea în căminul termic. Căminul termic este reprezentat, într-un mod foarte simplist, de o bulă de aer cald de dimensiuni finite, care capătă o mișcare ascendentă într-o masă de aer instabil. Planoarele efectueaza un zbor spiralat în interiorul respectivei bule de aer, urcând odată cu aceasta. Viteza de urcare poate varia de la sub 1 m/sec până la 15-20 m/sec. De obicei, prezența acestor bule de aer ascendent este marcată de către norii Cumulus, acei nori albi și pufoși, prezenți în zilele însorite de vară.
