Clasificarea norilor (3)

Familia norilor mijlocii

Acești nori sunt compuși, în general, din picături de apă, cu excepția cazului când temperatura coboară suficient de mult și în interiorul norilor întâlnim și cristale de gheață.

Norii Altocumulus sunt nori cu aspect consistent, de culoare gri, aglomerați uneori  în văluri paralele sau benzi. Caracteristic acestor nori este faptul că o parte a norului este mai întunecată decât cealaltă, în acest fel fiind ușor de deosebit de norii Cirrocumulus. De asemenea, elementele individuale ale norilor Altocumulus sunt mai mari decât cele ale norilor Cirrocumulus.

Când norii Altocumulus sunt prezenți sub forma unui strat, forma lor rotunjită sau aspectul de rulouri sunt un indiciu care ne ajută să îi deosebim de norii Altostratus.

Norii Altocumulus nu dau precipitații și, în general, prevestesc vreme bună sau în curs de îmbunătățire.

O formă particulară a acestor nori este Altocumulus Castellanus, nori cu aspect de ”castele”. Apariția lor, în diminețile calde și umede de vară, prevede, de cele mai multe ori, producerea de furtuni în partea a doua a după-amiezei.

Nori Altocumulus

Norii Altostratus se prezintă sub forma unui strat de nori gri-albăstrui care, de multe ori, acoperă întreaga boltă cerească. Ei se pot întinde pe suprafețe de sute de kilometri pătrați.

În secțiunea mai subțire a norului, uneori, se pot observa Soarele sau Luna sub forma unui disc abia vizibil. Din acest motiv, norii Altostratus sunt deseori confundați cu norii Cirrostratus, un bun indiciu al diferenței dintre aceștia fiind culoarea gri a norilor Altostratus, în comparație cu cea alba a norilor Cirrostratus, și conturul vag al Soarelui sau al Lunii văzute prin ei. De asemenea, doar norii cirriformi produc efectul de halou.

Norii Altostratus apar adesea în fața unei furtuni, generând precipitații pe scară largă , cu un caracter relativ continuu. Când baza acestor nori este suficient de joasă și precipitațiile ating pământul, ei sunt clasificați ca fiind nori Nimbostratus.

Influența norilor Altocumulus și Altostratus asupra zborului se manifestă prin turbulență și givraj ușoare, vizibilitatea fiind satisfăcătoare.

Nori Altostratus

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.