Gazda noastră, Academia de Aviație din Vršac Unul dintre tronsoanele raliului s-a desfășurat pe ruta Deva-Vršac (Iugoslavia, la vremea aceea). …
Aeroclubul este, în fapt, o școală de zbor. Toți piloții de performanță au început zborul ca simpli elevi, după care …
Antrenamentele În anul 1997, Aeroclubul României a participat la prima ediţie a Raliului Aerian Dunăre-Mureş-Tisa, cu invitaţi din România, Iugoslavia, …
Îmi amintesc prima gamă de acrobație, de fapt, de participarea mea la o gamă de acrobație din cabina avionului. Zile …
Le spun mereu elevilor că zborul, pe lângă bucuria pe care ți-o oferă, te poate pune de multe ori în …
Îi spuneam, în după-amiaza acestei zile, unui prieten că nu îmi amintesc să fi întâlnit la Deva o condiție termică …
Dacă vă întrebaţi de ce a apărut acest blog… La decizia de a-mi construi un blog a contribuit, într-o foarte …
Sâmbată și duminică, respectiv 28-29.05.2011, Aeroclubul Teritorial Deva a găzduit a II-a ediție a Cupei Aurel Vlaicu la Paramotor, în …