Experiența se câștigă puțin câte puțin

Am să  încep această povestire cu vorbele unui bun prieten, un foarte exeprimentat pilot planorist. Cel mai experimentat, aș spune eu.

“…piloții cu experiență mai mare trebuie să aibă grijă ce spun și ce fac . Piloții tineri îi consideră modele. Ajutați-i să învețe cum SE FACE, nu cum NU SE FACE planorismul.”

Acesta este un mare adevăr. Înainte de a deveni “piloți cu experiență”, am fost cu toții elevi și, cu siguranță, ne amintim câtă importanță dădeam tuturor spuselor instructorilor noștri. Ceea ce vreau să prezint în acest post ar face parte, mai degrabă, din “așa nu se face”, dar câte nu se pot învăța din experiențe la limită, prin care am trecut, fără doar și poate, cu toții?

Să trecem la subiect. Ceea ce veţi citi mai jos s-a întâmplat cu destul de mult timp în urmă, să tot fie vreo 20 ani de atunci.

Fiecare aerodrom are niște particularități, care nu sunt neapărat oficiale și consemnate în diverse documente : direcția predominantă a vântului, o anumită frecvență a fenomenelor orajoase, zonele cele mai probabile în care se produc acestea, în raport cu poziția aerodromului, probabilitatea ca norii Cb formați în vecinătate să afecteze activitatea de zbor și așa mai departe.

Toate aceste particularități, observate de piloți, de-a lungul anilor petrecuți pe aerodromul respectiv îi ajută să aprecieze, cu destul de mare exactitate, cât de mult pot continua activitatea de zbor fără a fi afectată siguranța.

Mai direct spus, cât de mult se poate întârzia cu transportul aeronavelor la hangar înainte de declanșarea fenomenelor specifice care însoțesc norii Cumulonimbus.

Obținusem, nu cu mult timp în urmă, calificarea de comandant pe avionul PZL-104 și zburam ca remorcher în ziua aceea. Pe start erau 4-5 planoare, vreo două IS28B2, IS29D2 și IS32A. Undeva, către SW de aerodrome, se forma un CB. Eram permanent cu ochii pe el, știind foarte bine cam ce se poate întâmpla dacă nu te ferești la timp din calea lui. Decolasem cu un B2 în coadă, pe care urma să îl duc în zona de aerodrom, nu prea departe, având în vedere furtuna ce se apropia.

Pe latura mare a turului de pistă, planorul a primit indicația să declanșeze, iar eu să vin la aterizare cât mai scurt, adică direct pe bretelă. Din fericire, dimensiunile aerodromului Deva permit lucrul acesta, așa că am virat stânga scurt, către zona hangarului. Prima senzație a fost că m-am lovit de un zid, după care a început “dansul“.

Când se spune că turbulența în vecinătatea unui Cb este severă, nu se exagerează cu nimic. Avionul era ca o coajă de nucă pe valurile unei mări înfuriate. Am aterizat fără flaps și am rulat către hangar, timp în care am auzit indicațiile conducătorului zborului pentru transportul urgent al planoarelor la hangar. I-am ajutat pe băieții de la tehnic să ducă avionul și celelalte planoare în hangar. Între timp, au ajuns și cei de pe start și am reușit să facem ultima manevră de introducere în hangar a planorului IS32A, cel cu anvergură uriașă, când ”s-a dezlănțuit urgia”. Totul nu a durat mai mult de 15-20 de minute.

La mai puțin de un minut după aceea, nu mai vedeam platforma din fața hangarului, picături mari de ploaie și proiectile de gheață au început să bată darabana pe acoperișul și pe pereții hangarului, iar descărcările nu mai conteneau. Îmi amintesc că am văzut un porumbel care se lupta cu vântul şi care, pur și simplu, a fost înghițit de valurile de ploaie.

Spectacolul a fost cu adevărat impresionant. Este de necrezut câtă energie se poate acumula într-o astfel de manifestare, sunt situații când natura își impune respectul și când oamenii nu pot decât se dea la o parte și să contemple, eventual, măreția acesteia. Viața pe un aerodrom ne oferă adeseori ocazia de a admira natura în toată splendoarea ei, chiar dacă uneori această splendoare ne înfricoșează.

Poate m-am lăsat puțin dus de val și am deviat de la subiectul povestirii, dar ideea care aș dori să se desprindă de aici este că e bine să privim întotdeauna cu seriozitatea cuvenită norii cu mare dezvoltare pe verticală, în special norii Cumulonimbus și fenomenele generate de aceștia.

Comments

  1. Laurentiu

    Citindu-ti blogul raman cu doua sentimente; unul ca e pacat ca oamenii nu se pun mai des in cuvinte asa, adevarat, cum o faci tu iar celalalt ca nu am avut sansa sa zburam impreuna, domnule Pilot. Multumesc!

Daca v-a placut postarea...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.