Ceaţa(3)

Ceaţa(3)

Ceaţa de versant

Ceaţa de versant, denumită şi ceaţă de destindere, ia naştere în urma destinderii adiabatice, ca urmare a ascensiunii aerului umed pe pantele orografice. Procesul de destindere adiabatică provoacă scăderea temperaturii masei de aer, datorită scăderii  presiunii atmosferice, odată cu ascensiunea acesteia de-a lungul pantei.

Poate fi întâlnită frecvent în porţiunile ascendente ale flancurilor muntoase, în urma ploilor abundente, atunci când aerul umed este ridicat şi răcit de vântul care suflă pe acestea. În astfel de situaţii, ceaţa formată reprezintă o combinaţie între ceaţa de versant şi ceaţa de evaporare.

Ceaţa de versant se produce în condiţii de vânt tare, în zonele cu relief deluros şi muntos.

Datorită formei neregulate a reliefului, sau a variaţiilor de intensitate ale vântului, această categorie de ceaţă nu are o răspândire uniformă. De cele mai multe ori ea se prezintă sub formă de fragmente sau bancuri de ceaţă. Poate avea un aspect mai continuu atunci când masa de aer urcă uşor pe o pantă lipsită de denivelări.

Ceata de versant

Foto credits

În funcţie de înălţimea versantului, şi de tăria vântului, ceaţa poate ajunge până la nivelul norilor, contopindu-se cu aceştia.

Stratul de ceaţă este mai gros în porţiunile mai denivelate şi unde vântul are o intensitate mai mare. Când este suficient de gros, generează precipitaţii sub formă de ploaie, precipitaţii care pot produce givraj în condiţii de temperatură scăzută.

Pe panta descendentă a versantului ceaţa dispare datorită incălzirii masei de aer, odată cu creşterea presiunii.

Ceaţa de versant se menţine atâta timp cât se menţin condiţiile care au generat-o: circulaţia ascendentă a masei de aer pe panta orografică şi umezeala acesteia.

 

Ceaţa de evaporare.

Tuturor ni s-a întâmplat ca, de multe ori, în cursul unei zile foarte reci să “producem” ceaţă de evaporare. Când aerul cald şi umed expirat se amestecă cu aerul rece de afară, acesta devine saturat şi în faţa gurii apar mici norişori, la fiecare expiraţie a noastră.

Ceaţa de evaporare  se formează atunci când o masă de aer rece se deplasează pe deasupra unei suprafeţe de apă mai caldă. Din această cauză, deasupra unei piscine încălzite, pe timp de iarnă, se formează ceaţă. Atâta timp cât apa este mai caldă decât aerul nesaturat de deasupra, aceasta se va evapora.

Creşterea cantităţii de vapori de apă creşte punctul de rouă şi, dacă amestecul este suficient, aerul de deasupra devine saturat. Stratul de aer din imediata vecinătate a suprafeţei de apă, fiind încălzit de jos în sus, devine mai cald decât stratul de aer de deasupra, se ridică, iar la o anumită distanţă de suprafaţa apei, condensează, căpătând acel aspect de aburi. Din acest motiv, este ceva obişnuit să constatăm formarea ceţii de evaporare deasupra lacurilor, în dimineţile reci de toamnă.

În zonele polare ceaţa de evaporare apare, de asemenea, deasupra suprafeţei oceanului.

Foto credits

Acest tip de ceaţă se poate forma şi deasupra unei suprafeţe umede, într-o zi de vară. După o aversă de ploaie, soarele încălzeşte asfaltul, ducând la evaporarea apei. Vaporii se amestecă cu aerul mai rece de deasupra, producând ceaţa de evaporare. Ceaţa apărută în aceste circumstanţe este de scurtă durată, dispărând odată  cu uscarea asfaltului.

 

O formă particulară a ceţii de amestec este ceaţa frontală, care ia naştere la contactul dintre mase de aer cu proprietăţi diferite. Când o masă de aer cald şi umed se amestecă cu o masă de aer rece, în zona de contact a celor două mase de aer apare ceaţa frontală.