Domnul Câmpean

Domnul Câmpean

Ideea articolului mi-a venit zilele acestea, pe aerodrom. Au fost zile cu activitate ceva mai intensă decât cea obișnuită, deoarece am găzduit o etapă de parașutism și, de obicei, viața pe aerodrom se mai animă cu această ocazie. Vă imaginați că au fost destule zile cu activitate mai diversificată de-a lungul timpului, atâta doar că anul acesta am simțit lipsa acută de personal de specialitate, mă refer, în mod special, la instructorii de zbor. În general, ca să poți desfășura activitatea de zbor în condiții optime, cu două sau mai multe categorii de zbor, este necesară prezența unui număr suficient de personal calificat. Treaba asta este valabilă în toate domeniile, cu atât mai mult în cel al aviației.

Este un lucru știut că, în fiecare comunitate profesională, există un număr de oameni deosebiți de ceilalți membri ai comunității. Și când spun deosebiți, iau în calcul mai multe puncte de vedere. Nici “familia” aviatorilor nu duce lipsă de astfel de oameni. Că sunt piloți sau mecanici, au cu toții acel ceva în plus, care îi ridică oarecum deasupra celorlalți. O să vorbesc, azi, despre Domnul Cîmpean, unul dintre cunoscuții “anonimi” ai aviației sportive. Nu este singurul, voi vorbi și despre ceilalți, pentru că sunt oameni cu adevărat speciali.

A devenit deja obișnuință: când nu suntem suficienți instructori la zbor, apelăm la Dl. Cîmpean. Trebuie să spun, de la bun început, că este pensionar de o bună bucată de timp, după ce toată viața și-a petrecut-o pe aerodrom. Și vorbim aici de o carieră lungă și de succes, ca instructor de zbor.

L-am cunoscut pe “nea Simi”, așa cum îi spun majoritatea cunoscuților, în urmă cu 34 de ani, când am pășit pentru prima dată pe aerodromul din Deva. Am povestit câte ceva despre asta în articolele trecute. După ce m-am întors din Școala Militară de Ofițeri de Aviație, în 1984, am devenit colegi și am rămas așa până în urmă cu vreo doi ani, când s-a pensionat. Chiar la pensie fiind, au fost rarisime ocaziile în care nu a răspuns prezent când l-am chemat să ne ajute. Este unul dintre multele motive pentru care îl simt același coleg apropiat ca și în vremurile când era în activitate. Pare a fi omul care nu știe să spună NU, însă face lucrul ăsta din pur altruism, fără alte calcule. Am încercat de multe ori să îi înțeleg modul de gândire, felul în care vede lucrurile, dar nu cred că am reușit pe deplin. Ce pot să spun cu siguranță este faptul că este îndrăgostit de zbor și de meseria de instructor și că, mai ales, iubește oamenii.

Are o cultură generală de invidiat; la fiecare discuție vine cu o pildă sau un citat, de multe ori mă mir de unde ştie atât de multe. Este o plăcere să îl asculți discutând cu elevii, amestecă umorul cu seriozitatea într-un mod nemaipomenit de firesc. Îmi vine în minte o replică ce a devenit celebră, dată prin radio unui elev care îi spunea în timpul unui zbor că experiența își spune întotdeauna cuvântul. Replica domnului Cîmpean a fost: “Da, dar tu nu ai!” Evident că a urmat un hohot de râs.

Este de-a dreptul dezarmant optimismul pe care îl degajă în jurul lui. A trecut prin nenumărate experiențe, mai mult sau mai puțin traumatizante, dar are întotdeauna o vorbă bună de spus și dă un sens pozitiv împrejurărilor, oricât de dificile ar fi ele. Și ca să punem capac, nu se dă înapoi de la nici un fel de muncă; știm bine că sunt suficiente lucruri de făcut de care o parte dintre noi ne mai ferim, când avem ocazia. Nu și “Nea Simi”. Au fost zile, și nu puține, când a stat ore întregi ca remorcher pe automosor. Și vă rog să mă credeți că este înfiorător să stai într-o cutie de tablă, la peste 30 de grade temperatură exterioară, de multe ori fără nici cea mai mică adiere de vânt și cu soarele bătându-ți din față. Și să îți mai și placă…

A pregătit atâtea generații întregi de elevi, încât nici nu știu dacă le mai ține șirul. Un lucru este însă evident: toți dintre ei pe care i-am cunoscut și care au trecut “prin mâna” lui au doar gânduri bune despre el.

Ei bine, omul acesta, Dl. Cîmpean, este prezent aproape în permanență pe aerodrom. Apelăm la dânsul de câte ori avem nevoie și rareori suntem refuzați. Motivele refuzului sunt întotdeauna bine întemeiate. Mai cunosc câțiva “Domni Cîmpean” în țară, dar sunt mult mai rari decât mi-aș dori. Uneori li se spune, pe nedrept, hodorogi. Destul de trist…

Personal, mi-am facut un obicei din a spune: “Cine nu are un Domn Cîmpean, să-și caute!”

One Response to “Domnul Câmpean”

  1. radu ilies says:

    Imi place articolul. Nea Simi este omul care mi-a dat si mie aripi . Un om extraordinar, deosebit prin modestia care il caracterizeaza.

    Iti multumesc Nea Simi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *