Primii pași

Primii pași

La întoarcerea din vacanță, decizia mea era luată. Fără nicio îndoială, urma să devin pilot, să pot trăi în fiecare zi ceea ce trăisem în cele două zboruri făcute împreună cu părinții mei. I-am spus tatălui meu că asta îmi doresc să fac. Probabil că s-a amuzat în sinea lui, aveam doar 15 ani, îmi dorisem până atunci să fac o mulțime de alte lucruri, ca orice copil la vârsta aceea. Dar ideea de a deveni pilot mi s-a fixat adânc în minte, asta îmi doream să fac.

Evident că nu aveam nici cea mai vagă idee despre cum voi ajunge acolo. Întâmplarea (fericită) a făcut ca, la una dintre emisiunile de la radio, să se aducă vorba despre zbor și aerocluburi. În câteva cuvinte, am aflat că puteam învăța să zbor dacă deveneam membru al unui aeroclub. Am fost cel puţin surprins când am aflat că foarte aproape de localitatea în care locuiam se află un aeroclub, cel din Deva. N-am mai stat pe gânduri, a doua zi am mers la aerodrom, fremătând de nerăbdare să-i cunosc pe oamenii de acolo, pe aviatori, să aflu cât mai multe despre ce trebuie făcut pentru a deveni pilot.

Au trecut peste treizeci de ani de atunci, dar parcă simt și acum fiorul pe care l-am avut la intrarea în curtea aerodromului. Mă așteptam ca dincolo de colțul clădirii principale să pătrund într-un univers aparte, deşi încă nu știam cum ar fi trebuit să arate acesta. Ştiam doar că trebuie să fie ceva foarte special. M-a surprins liniștea de acolo; niciun zgomot de motor, nici un avion, nimic, locul părea pustiu, nelocuit. Abia undeva, către hangar, am întâlnit pe cineva. Mai târziu, am aflat că era comandantul aeroclubului, domnul Porumbu, care mi-a explicat că, deocamdată, nu poate face nimic pentru mine. Erau în plin sezon de zbor și trebuia să vin în toamnă pentru a mă înscrie la planorism, acesta fiind singurul sector de zbor activ. Domnul comandant mi-a spus că e probabil să se înființeze și un sector de zbor cu motor, dar asta doar la toamnă, deocamdată nu erau piloți și nici avioane pentru aceasta.

Sincer, am fost puțin dezamăgit, nu prea știam ce este acela planorism. Atmosfera nu era nici pe departe cea la care mă așteptam. Mi-o imaginasem trepidantă, dinamică, cu piloți, avioane. Mă rog, simţeam că trebuie să fie altfel. Am rămas înțeleși că ne vom întâlni la toamnă și cam atât.

3 Responses to “Primii pași”

  1. unire says:

    Foarte frumos! Voi citi blog-ul dvs cu cea mai mare plăcere! Un elev pilot.

    • Gratian Tinc says:

      Este o placere sa stau de vorba cu pasionatii de zbor, voi continua sa impartasesc din impresiile si experienta acumulata si, asa cum am promis, ma voi ocupa si de segmentul de pregatire teoretica. Ma bucur ca am deja un feedback in aceasta directie.

  2. Jonny says:

    Soooperb… Vreau sa va zic, ca va admir pentru tot ceea ce ati realizat pana acum, atat ca om cat si ca aviator, cel putin pe noi, elevii mai vechi, ne-ati modelat in asa fel incat sa ne bucuram de fiecare secunda a zborului, iar dupa ce zborul s-a incheiat sa fim multumiti si impliniti de ce am realizat…am zburat. Asta, dupa mine, se datoreaza faptului ca “elevii mai vechi” aveau o atractie si o placere pentru ceea ce fac….PRIVEAU ZBORUL CA PE O DIVINITATE, altfel cum il privesc elevii din noua generatie…total dezinteresati…
    Nu pot sa zic ca sunt vechi dar, cel putin, trebuie sa recunosc si sa va marturisesc ca atunci cand am citit motivatia dvs, sincer m-am regasit in ea….
    Ma bucur enorm de mult cand vad ca este totusi cineva care pastreaza cu drag amintiriile frumoase ale aviatiei si le impartaseste si cu alti pasionati de zbor…
    Felicitari…..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *