Prima mea experiență aviatică a avut loc în vara lui 1976, când tatăl meu a venit cu ideea să renunțăm la tren și să plecăm în concediu cu avionul. Și-a dorit mereu să încercăm lucruri noi. Zis și făcut!
Ne-am îmbarcat la Sibiu, într-un AN-24 al Tarom, cu destinația București. Până am ajuns la aproximativ 5000 de metri, am trăit o mulțime de senzații noi. Emoția primei desprinderi de la pământ, relieful devenit din ce în ce mai mic, curiozitatea și primul “contact direct” cu norii, turbulența, imaginea Transfăgărășanului abia zărit printre nori…
Îmi amintesc de tatăl meu, care rămasese cu bomboana oferită de însoțitoarea de bord în mână; și-a amintit de ea undeva pe la jumătatea drumului, impresionat fiind de toată experiența zborului. Sunt destul de greu de descris în cuvinte trăirile de atunci.
Mi-au rămas în memorie norii, pur și simplu, m-au fermecat. După ce am intrat peste munți, ne-am trezit înconjurați de coloși sidefii, cu aspect de conopidă. Mă dureau ochii de la atât de multă lumină. Nu întalnisem nimic altceva mai impresionant, au dispărut și emoțiile, parcă intrasem într-o poveste. Mi-am lipit nasul de hubloul mic, încercând să cuprind prin acesta toata imensitatea de afară. Din când în când, mai distingeam câte un petic de pământ, treceam munții, și eram din nou în nori. Am ajuns la București mult prea devreme. Nu-mi prea venea să cobor de acolo. A urmat zborul către Bacău, Școala Militară de la Bobocu și meseria de pilot. Dacă ar fi să mă întorc în timp, aș alege la fel.
Comments
Tot cu An-24 prima oară, tot cu tata. YR-AMK de la București la Iași. În 1990. Vreo 6 ani jumătate aveam. Cât s-a chinuit tata să mă coboare din avionul ăla…
O să fiu un cititor fidel 🙂
Frumoase avioane, AN-urile…Pacat ca le-au casat.
Imi place cum scrii. Totusi eu iti pot povesti o alta experienta – a mea de data asta si tot cu un AN24. Tatalui meu, ca si tatalui tau, i-a venit ideea sa nu ne intoarcem de la Bucuresti cu trenul ci sa zburam pana la Targu-Mures. Zis si facut. Ne-am cumparat bilete, si am asteptat o gramada, pentru ca tocmai venise o delegatie dintr-o tara straina si au fost primiti cu onoruri. Aveam doar 12 ani pe vremea aia. In tot cazul a fost impresionant si eram tare curioasa de tot ce se intampla. Totul a fost bine, dar am nimerit o vreme urata, numai tunete si fulgere, iar avionul parca dansa pe un ritm indracit. De jur imprejur oamenii se grabeau sa-si gaseasca pungile atat de necesare. Am facut 1 ora si 45 de minute de la Bucuresti la Tg-Mures, dar cand m-am dat jos din avion si am vazut reclama Tarom-ului, mi-am jurat ca nu o sa mai calc niciodata intr-un avion, cat traiesc.
Totusi dupa ce m-am maritat si am zburat pentru prima data cu planorul am trait o senzatie de bine si mi-a placut extrem de mult. Si acum cand visez frumos visez ca zbor si in visul meu este albastru cu nori pufosi si o lumina stralucitoare, iar de auzit nu se aude decat vantul atingand carlinga.
Multumesc pentru apreciere. In legatura cu momentele mai putin placute care pot aparea in zbor noi avem o vorba: daca nu am sti ca e o placere, uneori am jura ca este un chin.
Frumos articol, felicitari.
Cred ca fiecare din cei indragostiti de aviatie are cel putin o poveste frumoasa de spus din pacate multi nu o fac … nu pot decat sa ma bucur cand vad astfel de amintiri emotionante scrise.
Marcel
P.S. Inca o data multumesc pentru mesajul de ziua mea, am incercat sa trimit un raspuns si nu stiu daca a ajuns (Facebook-ul mi-a cam dat erori in perioada aia).
Multumesc, incerc sa exprim, atat cat pot in cuvinte frumusetea acestei profesii, de ce imi place atat de mult.
O foarte placuta surpriza sa descopar blogul tau, Gratian! Felicitari! E scris foarte frumos. O sa-l urmaresc de-acum inainte.
Multumesc, Mihai 🙂 Astept noutati si pe http://propellerdream.blogspot.com !
Nu am crezut la inceput ca va fi multa audienta, sunt doar amintiri , deocamdata. Voi incepe sa postez in curand mici articole cu referire direct la zbor, poate vor fi utile celor ce vor citi.
Cu siguranta vor fi pe cat de utile, pe atat de gustate de catre cititori.
Cat despre blogul meu, e adevarat ca l-am cam lasat de izbeliste. Dar acum macar am o scuza: se cheama Aeroshow, pe TVR 2 🙂
Astept sa ne povesteasca din experienta lor si pilotii de linie, de acolo de unde zboara ei Pamantul este absolut fascinant. Personal ii consider niste privilegiati ai meseriei. Nu ne deranjeaza nici eventuale imagini.
Si eu as vrea sa-i avem in emisiune. Sunt insa probleme cu filmarea in aeroporturi. Practic nu suntem lasati sa facem asta deocamdata. Iar o poveste spusa de un pilot de linie in afara cabinei sau prea departe de un airliner, nu arata suficient de bine… Cata vreme nici o companie aviatica de linie nu ne sprijina sa facem emisiunea, le ignoram si noi, ce sa facem…