Cum să nu îți placă meseria asta ?

Cum să nu îți placă meseria asta ?

Daca nu ați încercat până acum un zbor dis de dimineață, merită să o faceți! Chiar dacă la ora 7, lumea s-a trezit deja la viață, după ce v-ați ridicat în aer, lucrurile redevin liniștite, aerul încremenește și senzația de nemișcare rămâne predominantă. Acesta este sentimentul pe care l-am avut azi, după decolarea petrecută la 7.45, de la Deva, cu destinația Băneasa. Am zburat împreună cu Eugen, pe care l-am cunoscut anul trecut, cam pe vremea aceasta, și care, între timp, și-a luat licența de pilot pe aeronave ultraușoare. Este lesne de înțeles că zborul l-a acaparat. Nici nu se putea altfel, aș spune eu. Vorba fiicei mele, “cum să nu îți placă să zbori cu avionul, c’mon… ?”.

Cireașa de pe tort a fost faptul că am zburat cu un Dynamic nou-nouț. După decolare, am început urcarea catre FL75, cum ne propuseserăm în planul de zbor, având în vedere că urma să trecem munții. Soarele, trecut cu puțin peste orizont, accentua senzația de aer cețos. Pe măsură ce câștigam înălțime, vizibilitatea devenea din ce în ce mai rea. La un moment dat, mi-am pus întrebarea dacă nu cumva informarea meteo fusese eronată. Privind însă lateral și în spate, am observat că, de fapt, impresia era creată de Soarele aflat destul de aproape de orizont și aerul cețos, devenit mai dens odată cu înălțimea. Vreau să precizez că una dintre însușirile acestui avion este faptul că nu se prea aude motorul din cabină, sunetul predominant fiind fâșâitul aerului în jurul fuselajului, asemănător zborului cu un avion cu motor reactiv.  Peisajul, aproape ireal, dublat de zgomotul ușor și monoton al aerului, accentua sentimentul de imobilitate. Am același sentiment în diminețile petrecute pe țărmul mării, în așteptarea răsăritului Soarelui.

Undeva către Sud-West, ghiceam contururile unor Cumuli, aflați totuși departe, probabil dincolo de lanțul muntos din fața noastră. Am ajuns în CTR Sibiu și ne-am anunțat prezența. Ne-au aprobat trecerea prin zonă și continuarea zborului pe rută. Între timp, în fața noastră a apărut, ca prin farmec, un strat de Altocumuli, situați aproximativ la nivelul nostru de zbor și care, la un moment dat, amenințau să ne închidă orizontul. Cum însă aproape trecusem de zona cu cote mai ridicate, am început o ușoară coborâre, pentru a evita să fim surprinși de stratul de nori ce se forma văzând cu ochii.

Am continuat coborârea și orizontul a început să devină mai ușor de observat. Ajunși la Pitești, i-am salutat pe colegii noștri, după care am continuat să coborâm către 2000 de picioare. Nu avem voie mai sus de atât în TMA București. Odată ajunși mai aproape de sol, a început și turbulența, din ce în ce mai puternică. Adio zbor liniștit. Mi-am amintit vorba unui coleg mai în vârstă: “Dacă nu ai ști despre zbor că este o plăcere, ai jura că este un chin”. Ne-am planificat intrarea în TMA București pe la TUSET, așa că Eugen i-a contactat: “Bucharest Approach, YR-5309, VFR from Deva to Băneasa, two miles inbound TUSET, 2000 feet, QNH 1014”. Băieții ne-au îndrumat să contactăm Turnul Băneasa, care ne-a cerut să coborâm la 800 de picioare. Între noi fie vorba, nu voi înțelege niciodată de ce trebuie să ne târâim cu burta pe sol între 800 și 1000 de picioare, când e voie până la 2000 de picioare. Probabil că există o explicație care mie îmi scapă. După ce am trecut de Bolintini, am început să zărim conturul Bucureștiului și fosta Casă a Scânteii. Știam că, puțin mai la stânga, se află pista de la Băneasa. Am văzut-o la vreo 8 km, așadar am continuat apropierea: “Turnul Băneasa, YR-5309 pe finala lungă, pista 07”, “Aprob aterizarea pe pista 07 YR-5309, vântul din 050, 8 noduri”.

Pentru mine, este întotdeauna o mare plăcere aterizarea pe o pistă betonată. Nu mă încântă atât manevra de aterizare în sine, cât senzația că te afunzi în suprafața aceea de beton. Balizajul pistei și toate celelalte marcaje sunt atât de diferite față de aterizarea pe iarbă. I-am spus lui Eugen să fie atent la vântul lateral, dar nu era nevoie, deoarece a aterizat ca la carte. Am degajat pista și am continuat rulajul către platformă. Contrastul dintre avionul atât de mic, la bordul căruia ne aflam, și numeroasele Airbus-uri și Boeing-uri aflate pe Băneasa a fost destul de nostim. Totuși, am observat privirea admirativă (sau mirată?) a pilotului unei “bijuterii” cu două motoare, parcată la câțiva pași de noi.

Zborul de întoarcere a fost cel puțin la fel de frumos. Ziua aceasta mi-a lăsat o senzație de bine, a fost o mică evadare din cotidian. Sunt convins că și Eugen a savurat-o la fel de mult.

One Response to “Cum să nu îți placă meseria asta ?”

  1. Ionică says:

    cum ati zis si Dvs: “Dacă nu ai ști despre zbor că este o plăcere, ai jura că este un chin…”

    True

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *