Încă un început

Încă un început

Am tot amânat reluarea postărilor, în cea mai mare parte din lipsă de timp, dar am constatat că timpul trece și este păcat să nu relatez câte puțin din viața de zi cu zi de pe aerodrom.

 A venit totuși primăvara, parcă s-au dezmorțit toate, și evident, am început zborul. După prima zi de zbor mi-am dat seama cât de lungă a fost iarna asta…

Îmi plac toate anotimpurile, fiecare are ceva frumos de arătat, însă primăvara rămâne acel anotimp care mă face uneori să simt  în stomac “fluturii” plăcerii, plăcerea aceea unică, pe care nu o trăieşti în fiecare zi.

Pe aerodrom, natura parcă a explodat într-o singură zi. Iarba a devenit din nou covorul acela moale în care ne place să ne afundăm paşii, în câteva zile s-a umplut cu mii de bănuţi aurii de păpădie, au apărut, cum altfel, şi albinele, ce mai, a reînviat natura!
Iar aerodromul nostru şi-a reluat înfăţişarea binecunoscută, cea care ne face să ne simţim “acasă”, cu toate că suntem, totuşi, la serviciu. Mica livadă de lângă hangar a devenit alb-rozalie, să nu mai vorbim despre mirosul florilor, maica Natură s-a pus  serios pe treabă. Spuneţi şi voi, cum ar putea să nu îţi placă să faci o meserie ca a noastră, într-un loc ca ăsta?

 

Ne-a luat câteva zile bune să ne pregătim pentru reluarea zborului cu piloţii noştri sportivi, tehnicii cu aeronavele, noi cu aerodromul, cu testările elevilor şi tonele de hârţoage. De multe ori mă întreb dacă ne depăşeşte cineva la capitolul ăsta!

A fost o perioadă de muncă susţinută, dar a trecut şi iată că acum zburăm, am reintrat în ritmul normal, cel care ne place şi ne face bine.

În primele zile am reluat antrenamentul cu elevii, zboruri de reantrenare, am prins condiţii bune de termică, au fost binevenite pentru ieşirile la vrie, pentru că avionul era încă indisponibil. Atât noi, instructorii cât şi elevii am savurat din plin zborurile astea, aşa se întâmplă în fiecare primăvară, la reluarea activităţii.

 

 

Vremea a fost generoasă, ne-a oferit zile bune, de care am profitat atât noi cât şi proprietarii de aeronave private, astfel că aerodromul a prins viaţă din nou.

 

 

 

 

 

Salutare!

Salutare!

A trecut ceva timp de când nu am mai dat nici un semn, dar acum, că a venit iarna, sper să am mai mult timp pe care să-l dedic scrisului.

Am adăugat o nouă pagină, cea de albume, unde am postat câteva fotografii care mie îmi plac foarte mult.

Frumoasele zile de toamnă

Frumoasele zile de toamnă

De ceva timp a venit toamna, chiar dacă seamănă mai mult a vară târzie. Este o perioadă a anului care îmi place foarte mult. Vremea se liniștește, adio “surprize meteo”, totul pare mai calm și am senzația că și timpul se scurge ceva mai încet. Este perioada ideală pentru zborurile de școală, în special, pentru raiduri. Tot acum începe și culesul roadelor muncii din timpul verii, ieșirea elevilor la simplă comandă. Cum am mai spus și într-un articol mai vechi, sunt momente pline de conținut și de trăiri intense, atât din partea elevilor, care zboară singuri pentru prima dată în viață, cât și a noastră, a instructorilor. Îmi amintesc anul în care am fost detașat la Aeroclubul Sânpetru, despre una dintre primele “simple” ale unui elev pe care îl pregătisem. Discutam cu Mircea Ghib, un prieten și coleg, despre ce simțim noi, instructorii în momentele acelea. Spunea, râzând, ceva despre niște frunze de morcov, frunze pe care le vedeam doar noi, în timp ce urmăream evoluția “bobocilor”.

Revenind în prezent, spuneam că acestea sunt zilele în care elevii, care s-au pregătit pe toată perioada anului, fac primele lor zboruri în “simplă comandă”, adică de unul singur, fără instructor la bord. Pentru un instructor, evenimentul acesta este oarecum similar cu cel al unui constructor de nave care își lansează vaporul la apă. Evident, la alte cote, însă semnificația este cam aceeași. Cu câteva zile în urmă, am fost rugat de o domnișoară reporter de la un ziar local să îi povestesc unul-două evenimente semnificative din cariera de pilot instructor. Se aștepta, probabil, la niște întâmplări ieșite din comun. Suntem, din păcate, atât de avizi de senzațional. I-am spus că, în sine, cariera noastră ne oferă zilnic momente semnificative, pline de esență, probabil de aceea ne și place atât de mult.

Dar dacă stau bine și mă gândesc, ieșirea la simplă comandă a elevilor pregătiți de tine, ca instructor, este cu siguranță cel mai important dintre evenimentele pe care le parcurgi de-a lungul carierei de instructor. În fond, noi dăm aripi oamenilor, celor care doresc să zboare. Așa cum foștii noștri instructori ni le-au dat nouă, și noi îi învățăm pe alții să zboare. Tocmai din acest motiv obișnuiesc să mă întreb dacă există o profesie mai frumoasă decât aceasta.
Ziua de astăzi a fost încă una dintre acele frumoase zile de toamnă despre care vorbeam. Am început-o cu dreptul, întâlnindu-mă cu niște prieteni foarte dragi. L-am și sunat pe Sandu Gruian să îi spun cu câtă bună dispoziție am plecat de la ei, de la birou. Vorba fiicei mele, parcă iei o gură de aer proaspăt când te întâlnești cu oamenii aceștia. Este fantastică starea de bine pe care mi-o transmit de câte ori ne intâlnim.

A urmat apoi o altă parte frumoasă, zborul cu elevii. Nu sunt prea mulți la zbor zilele acestea, a început școala și este ceva mai greu de venit la zbor dupa cinci-șase ore de curs. Cu toate acestea, au venit la zbor doi dintre cei care au șanse reale sa breveteze anul acesta. Este acea perioadă din perioada de instruire a unui elev în care evoluția se vede de la o zi la alta. Greșelile, atâtea câte mai sunt, se corectează de la un zbor la altul și se profilează din ce în ce mai clar, la orizont, ieșirea la simplă comandă. Simți că nu ai muncit degeaba pe tot parcursul anului.

Cireașa de pe tort a fost un zbor scurt, împreună cu prietenul meu, Eugen, cu Dynamic-ul, în preajma apusului Soarelui. Am mai spus deja, este o mică limuzină zburătoare, confortabilă, maneabilă și de viteză. Cum îți poți încheia o zi de muncă mai bine decât în felul acesta? Tot stress-ul acumulat peste zi ramâne undeva, în urmă, și pleci acasă însoțit de o stare de bine.