Frumoasele zile de toamnă

Frumoasele zile de toamnă

De ceva timp a venit toamna, chiar dacă seamănă mai mult a vară târzie. Este o perioadă a anului care îmi place foarte mult. Vremea se liniștește, adio “surprize meteo”, totul pare mai calm și am senzația că și timpul se scurge ceva mai încet. Este perioada ideală pentru zborurile de școală, în special, pentru raiduri. Tot acum începe și culesul roadelor muncii din timpul verii, ieșirea elevilor la simplă comandă. Cum am mai spus și într-un articol mai vechi, sunt momente pline de conținut și de trăiri intense, atât din partea elevilor, care zboară singuri pentru prima dată în viață, cât și a noastră, a instructorilor. Îmi amintesc anul în care am fost detașat la Aeroclubul Sânpetru, despre una dintre primele “simple” ale unui elev pe care îl pregătisem. Discutam cu Mircea Ghib, un prieten și coleg, despre ce simțim noi, instructorii în momentele acelea. Spunea, râzând, ceva despre niște frunze de morcov, frunze pe care le vedeam doar noi, în timp ce urmăream evoluția “bobocilor”.

Revenind în prezent, spuneam că acestea sunt zilele în care elevii, care s-au pregătit pe toată perioada anului, fac primele lor zboruri în “simplă comandă”, adică de unul singur, fără instructor la bord. Pentru un instructor, evenimentul acesta este oarecum similar cu cel al unui constructor de nave care își lansează vaporul la apă. Evident, la alte cote, însă semnificația este cam aceeași. Cu câteva zile în urmă, am fost rugat de o domnișoară reporter de la un ziar local să îi povestesc unul-două evenimente semnificative din cariera de pilot instructor. Se aștepta, probabil, la niște întâmplări ieșite din comun. Suntem, din păcate, atât de avizi de senzațional. I-am spus că, în sine, cariera noastră ne oferă zilnic momente semnificative, pline de esență, probabil de aceea ne și place atât de mult.

Dar dacă stau bine și mă gândesc, ieșirea la simplă comandă a elevilor pregătiți de tine, ca instructor, este cu siguranță cel mai important dintre evenimentele pe care le parcurgi de-a lungul carierei de instructor. În fond, noi dăm aripi oamenilor, celor care doresc să zboare. Așa cum foștii noștri instructori ni le-au dat nouă, și noi îi învățăm pe alții să zboare. Tocmai din acest motiv obișnuiesc să mă întreb dacă există o profesie mai frumoasă decât aceasta.
Ziua de astăzi a fost încă una dintre acele frumoase zile de toamnă despre care vorbeam. Am început-o cu dreptul, întâlnindu-mă cu niște prieteni foarte dragi. L-am și sunat pe Sandu Gruian să îi spun cu câtă bună dispoziție am plecat de la ei, de la birou. Vorba fiicei mele, parcă iei o gură de aer proaspăt când te întâlnești cu oamenii aceștia. Este fantastică starea de bine pe care mi-o transmit de câte ori ne intâlnim.

A urmat apoi o altă parte frumoasă, zborul cu elevii. Nu sunt prea mulți la zbor zilele acestea, a început școala și este ceva mai greu de venit la zbor dupa cinci-șase ore de curs. Cu toate acestea, au venit la zbor doi dintre cei care au șanse reale sa breveteze anul acesta. Este acea perioadă din perioada de instruire a unui elev în care evoluția se vede de la o zi la alta. Greșelile, atâtea câte mai sunt, se corectează de la un zbor la altul și se profilează din ce în ce mai clar, la orizont, ieșirea la simplă comandă. Simți că nu ai muncit degeaba pe tot parcursul anului.

Cireașa de pe tort a fost un zbor scurt, împreună cu prietenul meu, Eugen, cu Dynamic-ul, în preajma apusului Soarelui. Am mai spus deja, este o mică limuzină zburătoare, confortabilă, maneabilă și de viteză. Cum îți poți încheia o zi de muncă mai bine decât în felul acesta? Tot stress-ul acumulat peste zi ramâne undeva, în urmă, și pleci acasă însoțit de o stare de bine.

Solicitare

Solicitare

As vrea sa va rog pe cei care aveti date despre aerodromurile private din Romania sa mi le trimiteti si mie. Ma refer la coordonate geografice, date despre PDA, eventual frecventa de lucru, telefoane de contact, ma rog, tot ce considerati ca ar fi util. Vreau sa le cuprind si pe acestea intr-un formular compact, pe care sa il public mai apoi pe blog. In felul acesta cred ca vin in ajutorul multora dintre pilotii care nu au acces direct la documentele de informare.

Multumesc!

Domnul Câmpean

Domnul Câmpean

Ideea articolului mi-a venit zilele acestea, pe aerodrom. Au fost zile cu activitate ceva mai intensă decât cea obișnuită, deoarece am găzduit o etapă de parașutism și, de obicei, viața pe aerodrom se mai animă cu această ocazie. Vă imaginați că au fost destule zile cu activitate mai diversificată de-a lungul timpului, atâta doar că anul acesta am simțit lipsa acută de personal de specialitate, mă refer, în mod special, la instructorii de zbor. În general, ca să poți desfășura activitatea de zbor în condiții optime, cu două sau mai multe categorii de zbor, este necesară prezența unui număr suficient de personal calificat. Treaba asta este valabilă în toate domeniile, cu atât mai mult în cel al aviației.

Este un lucru știut că, în fiecare comunitate profesională, există un număr de oameni deosebiți de ceilalți membri ai comunității. Și când spun deosebiți, iau în calcul mai multe puncte de vedere. Nici “familia” aviatorilor nu duce lipsă de astfel de oameni. Că sunt piloți sau mecanici, au cu toții acel ceva în plus, care îi ridică oarecum deasupra celorlalți. O să vorbesc, azi, despre Domnul Cîmpean, unul dintre cunoscuții “anonimi” ai aviației sportive. Nu este singurul, voi vorbi și despre ceilalți, pentru că sunt oameni cu adevărat speciali.

A devenit deja obișnuință: când nu suntem suficienți instructori la zbor, apelăm la Dl. Cîmpean. Trebuie să spun, de la bun început, că este pensionar de o bună bucată de timp, după ce toată viața și-a petrecut-o pe aerodrom. Și vorbim aici de o carieră lungă și de succes, ca instructor de zbor.

L-am cunoscut pe “nea Simi”, așa cum îi spun majoritatea cunoscuților, în urmă cu 34 de ani, când am pășit pentru prima dată pe aerodromul din Deva. Am povestit câte ceva despre asta în articolele trecute. După ce m-am întors din Școala Militară de Ofițeri de Aviație, în 1984, am devenit colegi și am rămas așa până în urmă cu vreo doi ani, când s-a pensionat. Chiar la pensie fiind, au fost rarisime ocaziile în care nu a răspuns prezent când l-am chemat să ne ajute. Este unul dintre multele motive pentru care îl simt același coleg apropiat ca și în vremurile când era în activitate. Pare a fi omul care nu știe să spună NU, însă face lucrul ăsta din pur altruism, fără alte calcule. Am încercat de multe ori să îi înțeleg modul de gândire, felul în care vede lucrurile, dar nu cred că am reușit pe deplin. Ce pot să spun cu siguranță este faptul că este îndrăgostit de zbor și de meseria de instructor și că, mai ales, iubește oamenii.

Are o cultură generală de invidiat; la fiecare discuție vine cu o pildă sau un citat, de multe ori mă mir de unde ştie atât de multe. Este o plăcere să îl asculți discutând cu elevii, amestecă umorul cu seriozitatea într-un mod nemaipomenit de firesc. Îmi vine în minte o replică ce a devenit celebră, dată prin radio unui elev care îi spunea în timpul unui zbor că experiența își spune întotdeauna cuvântul. Replica domnului Cîmpean a fost: “Da, dar tu nu ai!” Evident că a urmat un hohot de râs.

Este de-a dreptul dezarmant optimismul pe care îl degajă în jurul lui. A trecut prin nenumărate experiențe, mai mult sau mai puțin traumatizante, dar are întotdeauna o vorbă bună de spus și dă un sens pozitiv împrejurărilor, oricât de dificile ar fi ele. Și ca să punem capac, nu se dă înapoi de la nici un fel de muncă; știm bine că sunt suficiente lucruri de făcut de care o parte dintre noi ne mai ferim, când avem ocazia. Nu și “Nea Simi”. Au fost zile, și nu puține, când a stat ore întregi ca remorcher pe automosor. Și vă rog să mă credeți că este înfiorător să stai într-o cutie de tablă, la peste 30 de grade temperatură exterioară, de multe ori fără nici cea mai mică adiere de vânt și cu soarele bătându-ți din față. Și să îți mai și placă…

A pregătit atâtea generații întregi de elevi, încât nici nu știu dacă le mai ține șirul. Un lucru este însă evident: toți dintre ei pe care i-am cunoscut și care au trecut “prin mâna” lui au doar gânduri bune despre el.

Ei bine, omul acesta, Dl. Cîmpean, este prezent aproape în permanență pe aerodrom. Apelăm la dânsul de câte ori avem nevoie și rareori suntem refuzați. Motivele refuzului sunt întotdeauna bine întemeiate. Mai cunosc câțiva “Domni Cîmpean” în țară, dar sunt mult mai rari decât mi-aș dori. Uneori li se spune, pe nedrept, hodorogi. Destul de trist…

Personal, mi-am facut un obicei din a spune: “Cine nu are un Domn Cîmpean, să-și caute!”