O lume nouă

Sursă foto: Gabriel Drăgan

Cursurile teoretice și perioada până în primăvara următoare au trecut pe nesimțite. Asimilam cunoștințe noi, aerodinamică, avioane, navigație aeriană, meteorologie. Pe zi ce trecea, mi se clarificau în minte o mulțime de întrebări, puse și nepuse. Cu fiecare oră de specialitate parcursă, ajungeam să înțeleg principiile care stau la baza zborului, am început să cunosc oceanul aerian cu toate fenomenele sale, am învățat cum reușesc avioanele să parcurgă distanțe greu de imaginat, ajutându-se doar de instrumentele de la bord.

Erau lucruri noi și extraordinare, care mă apropiau, cu fiecare zi care trecea, de începerea sezonului de zbor. În paralel cu aceasta, mă pusesem cu burta pe carte, matematica și fizica urmând a fi materiile principale la examenul de admitere în Școala Militară de Ofițeri de Aviație. Am fost întotdeauna un elev peste medie, însă din anul acela, nivelul meu de pregătire a crescut simțitor. Este extraordinar cât de mult îl poate motiva pasiunea pe om; le spun mereu elevilor mei că motivația este motorul principal care îi va împinge către performanță.

Instructorii erau tineri și dezinvolți, ne tratau ca pe niște prieteni mai mici, îi simțeam foarte apropiați de noi, ne-au făcut întotdeauna să ne simțim ca făcând parte dintr-o familie.

Despre cunoașterea avionului ne-a vorbit domnul Remus Berariu, nea Romică, după cum era cunoscut de toată lumea, șeful tehnic al aeroclubului, un om care a trăit mai toată viața printre avioane. Meteorologia am învățat-o cu unul dintre cei mai experimentați piloți de la acea vreme, domnul Suba sau „nea Jeo”, cum îl știau toți cei din aviație; mai în vârstă decât ceilalți piloți, ca părul complet alb, nea Jeo ne vorbea despre fiecare fenomen meteo important pentru zbor în paralel cu câte o aventură trăită de el și legată de acel fenomen. Omul acesta era o adevărată enciclopedie de aviație, i-am fi ascultat povestirile ore întregi fără să ne plictisim. Avea un umor care te molipsea, orele de meteorologie fiind de departe cele mai gustate. Îmi face plăcere să îl întâlnesc și acum, când a depășit 80 de ani, pentru că are aceeași vervă ca și atunci. S-a pensionat cu o experiență de zbor de mai bine de 12.000 de ore, trecând cam prin toate experiențele prin care putea trece un pilot.

Examenul de admitere la zbor a trecut fără nici un fel de emoții, mi s-a părut că știam toate acele lucruri de când lumea. Așteptam cu nerăbdare să mergem la aerodrom, să vedem avioanele pe viu și, mai ales, să începem zborul. Nu erau multe zilele în care să nu îmi imaginez cum vor fi clipele acelea, în care mă voi ridica de la sol, nu ca pasager, ci la manșa avionului. Urma să facem pregătirea în zbor pe avionul Zlin-526F. Deși îl văzusem doar în fotografii, îl cunoșteam până în cel mai mic detaliu. Din păcate, avioanele nu erau încă la Deva. Urmau să fie aduse, în primăvară, de către instructorii noștri.

Daca v-a placut postarea...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.